Prevenirea afecțiunii bucale în Valea Rece


szivarvany iskola 14 20150320 1136256855Departamentul de stomatologie "Platforma de Medicină Dentară" din cadrul Asociației Studenților Maghiari din Târgu Mureş (ASM) a organizat vineri, 20 martie, o campanie de prevenire a afecțiunilor cavității bucale în Şcoala Curcubeu din cartierul Valea Rece din municipiul Târgu Mureş, eveniment organizat cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate de la fondare. Sub conducerea organizaţiei, studenţii de la Facultatea de Medicină Dentară au participat și la alte activităţi similare în şcoli generale, vizitând peste 250 de copii în anul universitar 2014/2015 dar, potrivit organizatorilor, a sosit și momentul potrivit pentru a ajunge la cea mai vulnerabilă comunitate din punct de vedere medico-social din oraşul de reşedinţă de judeţ.

În parteneriat cu conducerea Şcolii Curcubeu din cartierul Valea Rece, elevii din clasele I-IV au primit sfaturi și au beneficiat de demonstrații practice pe model bazate pe teoria "Touch to teach", adică studenţii, ţinând mâinile copilaşilor, le-au arătat folosirea corectă a periuţelor de dinţi, determinându-i să simtă ce presiune trebuie depusă la periaj. La finalul programului elevii au primit o diplomă de merit, o periuţă şi o pastă de dinţi.

FacebookMySpaceTwitterDiggDeliciousStumbleuponGoogle BookmarksRedditNewsvineTechnoratiLinkedinMixxRSS FeedPinterest